Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost premiată pentru Proiectul BLISS la Gala Edumanager

Joi, 24 noiembrie 2016, a avut loc la Bucureşti, Gala Edumanager la care au participat peste 130 de reprezentanţi ai instituţiilor de educaţie. Gala a fost precedată de Conferinţa Naţională Management Modern în Educaţie, ce le-a oferit participanţilor informaţii relevante despre aplicaţii şi soluţii de comunicare, destinate instituţiilor de învăţământ universitar şi preuniversitar.

Instituţiile de învăţământ au înscris cele mai de succes proiecte din acest an, iar jurizarea a fost realizată de comisii de specialitate, cu competenţe pentru categoriile pe care le evaluează, alături de editorii portalului Edumanager.ro. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost premiată pentru proiectul BLISS înscris în competiţe la secţiunea Schimburi şi proiecte internaţionale, fiind al patrulea an consecutiv când Universitatea se află printre premianţi.

Proiectul BLISS: Bacău şi Lugano – Predarea Informaticii pentru o Societate Durabilă este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă, perioada de implementare fiind 1 septembrie 2013 – 16 decembrie 2016, coordonator de proiect Prof. univ. dr. Elena Nechita. Având în vedere necesitatea – manifestată la nivel european/global – de a investi în educaţia şi cercetarea în Informatică, proiectul şi-a propus să contribuie la acest demers şi să dezvolte, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (beneficiarul proiectului), o abordare pedagogică modernă a Informaticii şi a realizărilor specifice acestui domeniu, privite ca instrumente esenţiale în atingerea obiectivelor dezvoltării durabile a societăţii.

Università della Svizzera italiana din Lugano este partenerul elveţian care a contribuit la derularea optimă a proiectului cu expertiza şi realizările sale deosebite, recunoscute la nivel internaţional.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.