Taximetriștii, protest împotriva pirateriei auto

Peste o sută de taximetriști s-au adunat miercuri după-amiază în parcarea Stadionului din municipiul Bacău pentru a protesta împotriva a ceea ce consideră a fi ”pirateria auto” a platformelor online. Prezența taximetriștilor băcăuani s-a dorit, așa cum a precizat președintele filialei băcăuane a Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) un gest de solidaritate față de protestele colegilor de breaslă din marile orașe ale țării.

Nechita a mai precizat că prin revendicările confederației pe care o reprezintă  se cere autorităților și scoaterea din lege a sintagmei ”în mod repetat”, sintagmă adoptată la propunerea fostului ministru băcăuan Lucian Șova, pe atunci parlamentar. În opinia taximetriștilor grupați în COTAR, prin folosirea acestei expresii autoritățile sunt împiedicate să ia măsuri împotriva pirateriei auto.

În Bacău circulă în momentul de față aproximativ 700 de taximetre, număr insuficient în opinia celor de la COTAR. Aceștia au solicitat mărirea numărului de autorizații pentru perioada 2018-2022. Conform legii numărul autorizațiilor va fi calculat în proporția de maximum patru autovehicule la mia de locuitori.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.