”SANITY” BACĂU, START PENTRU UN NOU AN DE STUDII!

00432.MTS.Still001

”Sanity Bacău” și-a deshis porțile pentru un nou ciclu școlar în prezența conducerii instituției, a celor din anii superiori de studiu, dar și a numeroși boboci. ”Sanity” și-a asumat misiunea de a pregăti asistenți medicali generaliști, de farmacie sau cu specializare balneofiziokinetoterapie.

Profesori, elevi care deja s-au familiarizat cu noțiunile de specialitate sau tineri aflați la prima întâlnire cu mediul școlar sanitar au pășit cu toții în noul amfiteatru al instituției de pe strada Gării pentru a marca debutul noului an de studiu.

Președinta Asociaţiei pentru Promovarea Învăţământului European Bacău, Lăcrămioara Mocanu, fondatoare a școlii ”Sanity”, a urat bun venit tuturor.

Directorea Adina Albu a precizat că acreditarea ”Sanity” creează obligații mai mari atât pentru cursanți, cât și pentru cadre didactice.

”Bobocii” au savurat și discursul concis, bine structurat, al doctoriței Aura Crețu, cadru didactic ”Sanity”, dar și șef al Serviciului Județean de Ambulanță Bacău care a punctat despre 10 calități esențiale pe care trebuie să le aibă oricine vrea să aibă grijă de sănătatea unui semen.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>