Primăria Comănești a salvat Palatul Ghica. Primarul Viorel Miron a semnat actul de vânzare-cumpărare!

Palatul Ghica din Comănești a fost cumpărat, pe 20 august 2019, de primăria din localitate, în urma unor procese și demersuri care durează de aproape 30 de ani. Actul de vânzare-cumpărare a fost semnat de primarul orașului Comănești, Viorel Miron, și de reprezentanții moștenitorilor, contra a 500.000 de euro. Suma include palatul, dependințele acestuia, precum și parcul din jurul monumentului, cu o suprafață de peste 74.000 de metri pătrați. Este primul monument de acest fel cumpărat în județul Bacău de o autoritate locală, de la Revoluție încoace.  

Este cea mai mare satisfacție pe care o am, ca primar, că am reuși să salvăm acest simbol al orașului, dar și al Văii Trotușului. Monumentul risca să se degradeze, în lipsa fondurilor alocate pentru restaurarea și întreținerea acestuia, dar se pierdea și parcul orașului, principalul loc de recreere al locuitorilor din Comănești, indiferent de anotimp. A fost o bătălie pentru această emblemă a comunității, unul dintre cele mai importante elemente de identitate locală. Este o satisfacție și faptul că am reușit să obținem acest preț, de trei ori mai mic decât cel solicitat inițial de vânzător, care depășea 1,6 milioane de euro. Acum, că Palatul Ghica aparține orașului și locuitorilor, vom gândi cum putem să-l reabilităm, să-l modernizăm și să-l dotăm pentru a-i da o utilizare cât mai bună a întregului monument istoric Ansamblul «Palat și Parc Ghica»”, a declarat Viorel Miron, primarul orașului Comănești.

Monument istoric, operă a arhitectului Albert Galeron, cel care a proiectat Ateneul Român și Palatul Băncii Naționale din București, Palatul Ghica este un reper de arhitectură de început de secol al XX-lea. În anii comunismului, clădirea a fost transformată în școală și, ulterior, în Palat al Pionierilor. După revoluție, a fost utilizată ca Muzeu de artă modernă și Muzeu de etnografie, cu o bogată colecție de exponate.

Urmașii  familiei Ghica au revendicat în instanță palatul şi parcul Ghica şi, după procese îndelungate cu autoritatea locală, au avut câştig de cauză, printr-o sentință definitivă și irevocabilă. După punerea în posesie, moștenitorii au scos palatul la vânzare pe un site de imobiliare, dar Consiliul Local și primarul de Comănești au luat decizia de a demara demersurile de achiziționare a monumentului.

Prin semnarea documentelor de vânzare – cumpărare se încheie o perioadă de peste zece ani, în care administrația  comăneșteană a făcut toate eforturile pentru ca acest obiectiv să nu fie înstrăinat și să nu aibă soarta altor monumente istorice care s-au distrus în întreagime, în România.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.