O NOUĂ ȘEDINȚĂ, ALTE CONTRE!

Primarul PSD al municipiului Bacău se agață la orice pas de trecut. A dovedit-o și în ședința de Consiliu Local de vineri când a interpelat-o pe consiliera liberală Doina Lazăr spunându-i: ”Dar când ați dat blocul medicilor?”, făcând referire la un eveniment care a avut loc pe timpul vechii administrații condusă de Romeo Stavarache, desi respectiva a devenit consilier local după iunie 2016.

Mai mult, liberala interpelată își declarase deja susținerea pentru inițiativa semnată de primar. Propunerea viza aprobarea unei solicitări a directorului Spitalului de Pneumoftiziologie pentru închirierea prin comodat a unor echipamente medicale aflate în patrimoniul Spitalului Municipal. Rezultatul a fost o sarabandă de declarații, unele pe un ton nejustificat de grav, dar deja comun pentru unele consiliere pesediste care par a uita constant că se află la o ședință cu un oarecare grad de solemnitate.

În discuție a intervenit și consilierul independent Cristian Ghingeș care, printre altele l-a rugat pe șeful Executivului să nu mai mestece gumă în timp ce vorbește la microfon.

În cele din urmă, comodatul solicitat de directorul Mădălin Pârâianu, fost consilier local PSD până de curând, a fost aprobat.

În conluzie, de la Spitalul Municipal pe care nici măcar vizita din primăvara acestui a a  ministrului Sănătății, Sorina Pintea, nu a reușit să-l miște într-o direcție, vor pleca către Spitalul TBC: o canapea electrică de examinare cu înălțime variabilă, două aparate EKG cu 12 canale și 12 derivații și un ecograf Doppler, color, 3D, cu 3 sonde .

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.