Ne-o taie CRAB-ul?

19357640_932425586899645_845447930_n

 

Pe vremuri, o cetate era cucerită prin forța armelor, dar și metodele soft erau foarte eficiente. Una dintre acestea consta în tăierea surselor de aprovizionare cu apă. Oricât de viteji erau cei din cetate, până la urmă fără de lichid vital puneau năframa albă în vârful bățului. Asediatorii erau deci cei de partea cealaltă a zidului.

În Bacău, într-o mahala, vorba cântecului, să vezi dandana de paradox. Asediatorii sunt de-ai noștri, mulți dintre aceștia, la rândul lor, asediatori și asediați la un loc. Încurcată chestie. Sindicaliștii vor să sisteze aprozivionarea cu apă pe motiv că nu cad la pace cu acționarul majoritar al societății, Municipiul Bacău, în chestiunea contractului colectiv de muncă.

Exact ce-i mai lipsea Bacăului. Când nu crapă o conductă, rezolvă cei de la sindicat prin grevă.

Primarul Cosmin Necula e convins că sindicaliștii sunt manipulați, iar ”șerpăria” de la CRAB trebuie stârpită. Pe FB. În rest, tăcere.

”Îmi pare rău că i-am făcut lobby domnului primar anul trecut, ba am mai convins și colegii să-l voteze. Acum nu ne mai răspunde la telefon, ne auzeam și de ziua de naștere… Nu ne-a primit nici în audiență”, a spus președintele sindicatului CRAB, Constantin Neculcea, în direct, la talk-show-ul de vineri, de la TELE 1 Bacău. Talk-show la care l-am invitat și pe primar.

Chiar aș vrea să știu care e, din cine e formată  șerpăria? În urmă cu un an, șerpașii ăștia care făceau lobby erau sau nu manipulați? Dar dacă sindicaliștii de la CRAB s-au fript, cum zic ei, cu primarul, e fix problema lor. Nu o să le plângă nimeni de milă pentru că au fost agenți electorali neinspirați. Dar dacă crabi-știi sunt obraznici și, mizând pe relația lobistă din campania electorală, cer imposibilul?

Treaba sindicatului e, dintotdeauna, să ceară bani, alte drepturi, să apere, în două cuvinte, pufoaica sindicală.

”Domnu’ Turcu (președintele CA CRAB) ne-a spus că mai degrabă preferă să ajungă în instanță decât să ne dea drepturile salariale pe care le cerem”, acuză reprezentanții angajaților. Pentru sindicat, ecuația e simplă și, din perspectiva lor, nu e vorba de o majorare propriu-zisă, ci de păstrarea aceluiași salariu. Cea a dat guvernul, e bun dat, nu se pune.

Directorul companiei, Ioan Bejan, care a răspuns la telefon, și a discutat în direct, a spus că societatea se îndreaptă spre dezastru, din punct de vedere financiar. Adică, am înțelege noi, profitul a scăzut considerabil, iar niște bani în plus pentru salariați ar fi un cui la coșciugul companiei. Mi se pare totuși ciudat că un director nu vine cu un plan de redresare, ci e sigur că o companie care  în 2015 a avut profit de 1,5 milioane de euro , pare sortită falimentului. Nu se poate salva nimic, a dispărut piața pe care se prestează, a apărut o duzină de companii rivale care practică un preț fără concurență? Și chiar dacă previziunile arată că profitul s-a diminunat considerabil în 2016, orice management de bună credință are datoria să lupte până în ultima clipă, prin toate mijloacele permise, pentru a redresa situația. Ciudat acest pronostic de faliment, înainte de insolvență!

Miza salariilor nesimțite pare a fi doar un fir al unui ghem nervos, cu mulți polipi pe post de catarg. În fond un contract colectiv de muncă e tot o negociere între părți. În emisiunea de vineri, reprezentanții angajaților au lăsat să se înțeleagă că ei luptă pentru drepturile salariale ale amărășteanului, nu pentru șefimea care rupe scaunele de la birouri. Dar dacă dreptul celui mare e legat indisolubil, prin clauze și contracte anterioare, de 1450 de lei a lui nea Fănică ăl de vine și cârpește țeava?

Cei care dau la șaibă nu impun indemnizația celor din Consiliul de Administrație, printre care se află și fostul director Răzvan Găină, care ar încasa vreo 3500 lei lunar în calitatea domestică de membru al acestui consiliu.

Miza e postul acelor directorași, mai exact cărămizile de bani pe care le ridică lunar? Se încălzesc pe margine alți directorași, alte neveste, alți degrabă participanți la concursurile cu un singur candidat?

Numa’ mâine nu-i poimâine, adică nu-i 23 iunie, dată la care ar trebui să ne rezervăm coadă la cișmea. Și, după cum i-am ”citit” în emisiune, nu cred că cei de la CRAB au glumit, așa mai proletar, cu noi.

Or fi ei…sindicaliști, da’-s mulți. Și robinetul e la ei!

P.S. E ultima dată când mai citez pe post un comunicat postat pe FB de vreo autoritate publică, pe care am invitat-o, în mod repetat, la emisiune. Am făcut-o din dorința de păstra echilibrul editorial al emisiunii, deși nu am obligația de a verifica ce postează o persoană publică sau ba, pe net.

Nu poate veni ”alesul”, să trimită un reprezentant, purtător de cuvânt, consilier personal ce o fi, că de aia papă bani publici! În speță pe Lucian Bogdănel, că și așa i-au rostit sindicaliștii CRAB numele spunând că i-au dat în scris despre doleanțele lor. Că misiva respectivă a ajuns sau nu la adrisant, adică la primar, e altă poveste. Una din registru unei eventuale parodii a celebrului film ”Un comando pentru apă grea”.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

2 thoughts on “Ne-o taie CRAB-ul?

  1. Constantins

    Bacaul ce probleme nu are? Cu apa rece are! Cu apa calda are! Cu caldura are! Cu infrastructura rutiera, ARE! Cu infrastructura de crese si gradinite are! Etc., etc.! Doar cu alimentarea cu energie electrica si gaze naturale stam un pic mai bine, dar nu suficient! Cand vine iarna, ne ia prin surprindere! Cum sa ninga iarna? Cand vine vara, ne ia iar prin surprindere! Cum sa creasca verdeata vara? Dar mergem inainte! Cum altfel? Deci, pe 22 trebuie sa ne facem provizii de apa rece! Nu de alta, dar o intrerupere de flux si o repornire de instalatii in Bacau pot conduce iar la avarii! Iar Gheraiestiul nu este inca racordat la statia de la Barati!

    Reply
  2. Un crab-ist care nu intră în grevă

    Sa nu mai mănânce Neculcea atât kkt că pute. Domnu așa zis psiholog nu face decât să își apere scaunul. Și Banii grași pe care îi ridică de la sindicat. Problema cu salariile e simpla: Găină și gașca de directori au făcut o modificare la ccm prin care odată cu majorarea minimului pe economie sa se majoreze procentual și celelalte salarii, că de la noi că tălpași 1-2% abia se cunoaște, la directori cu salariile lor nesimțite de cunoaște bine. Prostu de lider de sindicat sa prins de faza abia la a 3-a tura de majorări cum funcționează treabă cu procentul!!! Și de atunci tot behăie că vrea salarii !!! Da când n-ai de unde ce sa mai ceri frate, sa ceri doar sa nu ne de-a afară. Că acolo vom ajunge cu behaielile lor…da ce poți să le ceri unor idioți. Deja de vehiculează prin societate că Turcu vrea sa dea minim 10% afară din personal…și idiotul de Neculcea nu face altceva decât să le facă jocul psd-istilor. Dacă au dat atât de ușor Oneștiul celor de la RAJA, cat ii va trebui lui Necula savdea și crabul la cei de la RAJA…și să ii văd atunci pe fraieri ce o să facă, că aia de zvonește că au fond de salarii de 27%…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>