MITING ÎN ȚARA BURJUILOR PROLETARI

Rămâne cum am stabilit: Dragoș Benea-mincinos sau slab organizator. Cei 10 000 de mitingiști cu care amenința eterul au intrat la apă. Din tot județul vreo 2000 și un pic au ajuns în București: 200-250 din gară, vreo 25-30 dintr-o parcare din sudul orașului, restul cu câteva microbuze și autoturisme personale. La fel ca și în țară, și din Bacău au fost pesediști extrem de sinceri care au declarat, sub protecția anonimatului, că cifrele aruncate au fost niște exagerări de care ”până și cei care le-au anunțat știau că nu se pot realiza”. Unii dintre pesediști au arătat chiar că nu a fost simplu nici cu banii, iar în afara celor din instituții care s-au organizat pe speze proprii, de voie de nevoie, pentru ceilalți s-au scos bani din buzunar. Imaginea cea mai elecventă a ”marelui miting” rămâne cea surprinsă de colegii de la TELE 1 Bacău în gara muncipiului: Un grup eterogen de persoane resemnate apriori, genul lasă-mă să te las, oameni cumsecade în aparența lor de week-end, plus vreo câțiva politruci penibili, rânjând în câte un  selfie de care le-ar fi fost rușine până și lor în urmă nu cu mult timp.

Rămâne desigur pertinentă întrebarea la ce anume a folosit vânzoleala asta? Mâine –poimâine Dragnea va fi debarcat și, cu toate dovezile de afecțiune și supușenie pe care liderii din teritoriu i le arată acum, după câteva lacrimi de crocodil, ca și în cazul lui Ponta, Benea va găsi un alt jupân prin care să-și rotunjească cariera. La fel de acută, rarisimă, celebrisimă, va fi și peste ani amintirea singurului miting din istorie realizat de un Guvern în timpul mandatului său, mandat în care deține controlul absolut al Executivului de la Palatul Victoria și al Parlamentului. Lupta cu statul paralel e de domeniul lui Kafka, astfel că, în concluzie, deranjul a fost pentru o ficțiune. Cum nimic nu e întâmplător, fix  în ziua himerelor politice a avut loc un eveniment care, prin uriașa lui forță de simbol, a amuțit marasmul clipei și a răscumpărat miicimea speciei: Victoria Simonei Halep în finala de la Paris. Suprapuse cele două arată, ca la turnesol, Istoria. Cu mici și mari, cu aroganți și mincinoși, cu oameni modești, muncitori, cu paiațe și eroi. Lupta cu statul paralel care se strecoară noaptea în casele românilor și-i abuzează în fel și chip a mai adăugat o pagină de ridicol în istoria PSD. Una de care până și unora dintre cei care mai gândesc în acest partid le e rușine. Sau cel puțin așa lasă să se înțeleagă.

Până la debarcarea lui Dragnea cei 10 000 de nemuritori ai lui Benea rămân să doarmă în colțul istoriei, îmbătați de mega ficțiunea în care sunt captivi fără de voie. Iar frumușelul Dragoș va continua să le spună că 10 000 egal 2000, în cea mai bună dintre lumi în care clasa muncitoare continuă încă să meargă, încolonată, în Paradis. Asta în timp ce ei, reprezentanții burgheziei proletare, rapaci, dedați la un lux uimitor, preferă iadul Argentinei, Rolexul, vilele care se învârt după soare, așa niște chestii simple, palpabile. Acesta este, de fapt, și cel mai mare paradox al acestei istorii: proletarii simpli par să adore metafizica complicată a orbului care crede fără să vadă, burjuii proletari preferă să cântărească atent arginți cei zornăitori cu care pot mistifica cifre, destine, până și pe măgarul lui Buridan pe care-l tot îmbie să aleagă între social-democrație și democrație socială.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.