Lecţia Andre Muit, conceptul Betania

Cel mai important eveniment local al săptămânii care s-a încheiat este legat de un ONG. Ştiu, pare banal într-un oraş în care agenda trebuie făcută de actori şi entităţi politice. Şi, totuşi, sute de băcăuani au ales să spună „La mulţi ani” unei echipe care zi de zi, vreme de 20 de ani, a fost ceată de îngeri pentru un oraș întreg.

Andree Muit pare relaxat. Întotdeauna. Are aerul acela de jovialitate politicoasă care, nu știu cum, sfârșește prin a te molipsi. N-ai zice că are în grijă opt centre, servicii diverse de care depind destine și așa greu încercate. A avut bani mai mulți, a avut puțini, a fost criză, a fost soare, Betania a mers mai departe, zi de zi, an de an. Fără tam-tam, fără baluri și gale. O organizație discretă ca însăși președintele ei.

După 20 de ani poate fi un titlu de film sau roman. Viața socială din zonă nu are însă darul de a potența romanțări excesive. Presa a tot relatat despre copiii priponiți de piciorul patului, ținuți în cotețe, de grave atentate la sănătatea fizică și psihică a unei generații. Lupta pentru supravețuire în ghetoul ocrotirii sociale a fost de multe ori pierdută. Nici nu știm exact de câte ori, cu ce efecte pe termen lung. Betania s-a încăpățânat să-și vadă de drum și să resusciteze. O dată, de două ori, de saptezeci de ori câte șapte.

Cartea. 20 de ani de Betania. E o carte pe care o citești cursiv. E scrisă limpede, concis. Autorii au vrut parcă dinadins să fugă de patetic. Și, totuși, emoționează tocmai prin faptul că poartă în literele ei o parte din viața comunității noastre. Cuvinte simple trăite în duh ales.

A dori să faci binele nu-i suficient. Lecția binelui se învață întruna. Se separă corul fariseilor care spun: ”Mulțumesc Ție, Doamne, că nu sunt ca acel vameș”, se caută în jur atent și mai ales se iartă. Pentru că și iertarea se învață. În spațiul citadin construit din colțuri inegale, Betania are o masă rotundă la care încap toți.

Astăzi, la 20 de ani, Betania e încă o știre. Pentru că trenul care trebuie nu vine la timp în gară. Și mai e o știre pentru că am întâlnit persoane cu mari probleme care zic: ”Mă duc la Betania”. Atunci, fără să văd fumul alb, zic și eu: ”Avem Betania!”.

Poate că într-o zi de decembrie, un tânăr a visat un loc îndepărtat. Un spațiu gri, dar fabulos. Dar la fel de probabil poate fi faptul că locul acela l-a visat la rândul lui.

Da, Betania de pe malul Bistriței, aproape de confluența cu Siretul a fost vreme de 20 de ani Casă a celui sărman, adăpost pentru Simion leprosul, pentru Marta și Maria, loc de unde au înviat atâtea suflete din noaptea deznădejdilor.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.