Gata cu șprițul pe vreme rea! Armata vă scoate la muncă!

Vă mai amintiti imaginile virale cu săteni în cizme de cauciuc, scufundate in apă, adunati în jurul mesei la birt și militari muncind pâna la epuizare să le scoata apa din case si curți? Dar de momentele când militari, jandarmi, paramedici, pompieri, etc. se luptau din răsputeri cu nămeții pentru a acorda primul ajutor unei biete bătranici izolată de troiene în casa, în timp ce nu se vedea țipenie de consătean?

Recent, importante modificari ale OUG 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta au fost facute prin adoptarea Legii 164/2019 tocmai ca astfel de imagini să rămână doar în arhivele televiziunilor.

Un scurt rezumat se impune însă pentru început: Starea de asediu sau starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României prin decret. Cele două situaţii sunt măsuri excepţionale care se instituie în cazuri determinate de apariţia unor pericole grave la adresa apărării ţării şi siguranţei naţionale sau a democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Deși legea se refera la situatii speciale de necesitate, nu exista o prevedere care sa poata impune populatiei civile sa ajute fortele armate nationale in ducerea la indeplinire a atributiilor lor. Astfel, la articolul 21 se introduce alineatul 3 care prevede ca “instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale pot concentra rezerviști pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări de servicii în interes public.”

Mai mult decat atat, atunci când se declară stare de asediu sau de urgenţă, autorităţile vor avea posibilitatea ca, pe lângă alte măsuri, să poată rechiziţiona şi diverse bunuri. Aşadar, în astfel de situaţiile reprezentaţii Armatei au de acum dreptul să ia din gospodăriile oamenilor diverse lucruri fiind obligaţi ca ulterior să le restituie. Dacă acest lucru nu mai este posibil, Armata va fi obligată să le plătească proprietarilor contravaloarea acestora.

Pe de altă parte, operatorii economici publici sau privaţi „care, prin natura domeniului de activitate, au atribuţii în realizarea produselor cu destinaţie militară, execută reparaţii la unele categorii de tehnică militară sau asigură servicii pentru forţele destinate apărării” sunt de acum încolo obligaţi, în respectivele cazuri excepţionale, să mărească producţia pentru a asigura necesarul de materiale sau servicii cerut de sistemul militar (art. 25 lit. c).   

Nici autorităţile locale nu scapă de noi îndatoriri în astfel de situaţii excepţionale. „Conducătorii autorităţilor publice şi administratorii operatorilor economici care asigură servicii de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate, agricultură şi alimentaţie, alimentare cu apă, comunicaţii şi transporturi au obligaţia de a asigura continuitatea furnizării serviciilor esenţiale pentru populaţie şi pentru forţele destinate apărării”, se arată în documentul recent întrat în vigoare (art. 9 alineatul 2).

Se actualizeaza si pedepsele pentru cei care încalcă legea 

Până acum exista aceeaşi valoare a amenzilor atât pentru persoane fizice, dar şi pentru persoane juridice, aceasta fiind cuprinsă între 2.000.000 şi 5.000.000 lei vechi. Acum, sancţiunile sunt diferenţiate şi actualizate astfel incat, nerespectarea prevederilor acestei Ordonaţe „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice”.

Revenind la imaginile virale amintite la începutul acestui articol, aș adăuga și faptul că odată cu sosirea anotimpului rece, modificarea despre care am făcut vorbire pare să fi picat la țanc!

Pe autorul acestui articol îl găsiți la Cabinet de Avocat Radu Mârcă, pe strada Oituz nr. 27 și răspunde la 0744936620. De scris îi puteți scrie pe adresa:
avocatmarca@gmail.com

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.