FESTIVALUL ”ROSTIRI”, A TREIA EDIȚIE, 120 DE PARTICIPANȚI!

00331.MTS.Still001

Cea de-a treia ediție a Festivalului de monologuri ”Rostiri” a adunat, miercuri dimineață, pe scena de la ”Cercul Militar”, zeci de copii dornici să-și dovedească talentul de recitatori. Organizatorii s-au declarat mulțumiți în primul rând de faptul că acest eveniment este așteptat cu nerăbdare de cei mici, dar și de cei mari.

Festivalul de monologuri ”Rostiri” a ajuns la cea de-a treia ediție, una așteptată atât de cei mici, cât și de cei mari. Juriul exigent și bine pregătit a fost format din cadre didactice, actori, darși reprezentanți ai gazdelor, adică ai celor de la Cercul Militar Bacău. Primii concurenți care au intrat pe scenă a fost cei de la clasa pregătitoare. Ultimii care și-au probat calitățile artistice au fost cei din clasa a patra. Concursul s-a derulat pe parcursul a aproximativ 4 ore, timp în care pe scenă au urcat elevi de la Scolile: Alexandru cel Bun, Alexandru Ioan Cuza, Mihai Drăgan și Ferdinand, în total peste 100 de participanți.

Câștigătorul Festivalului din acest an a fost declarat Mihnea Șufariu, elev în clasa a doua A, Step-by-Step, la Școala Alexandru cel Bun din Bacău. Monologul său s-a intitulat ”Kendama artistică” și a fost o poveste scurtă construită în jurul unui obiect foarte popular, astăzi, printre cei mici.

Pentru organizatori reușita a constat în primul rând în faptul că de la prima ediție din 2015, numărul și calitatea monologurilor a crescut constant.

Festivalul va continua, joi, cu recitalurile celor de la gimnaziu, dar și a elevilor înscriși la secțiunile engleză și franceză.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>