DEPUTATA TUDORIȚA LUNGU: ”NEGLIJENȚA ȘI DIMINUAREA INVESTIȚIILOR DUC LA CATASTROFE”

Neglijența și diminuarea investițiilor sunt două dintre cauzele care duc la catastrofe precum cele provocate de inudațiile din aceste zile. Este opinia deputatei PNL Bacău Tudorița Lungu exprimată într-un comnicat de presă. Acesta este primul care survine în spațiul public din partea Opozieției, după un sfârșit de săptămână care, conform datelor oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, a pus în pericol viața a sute de oameni și a distrus locuințe, proprietăți, drumuri, în mai multe județe din țară.

”Situația din județul Bacău, unde peste 550 de gospodării au fost inundate, zeci de kilometri de drum se află sub ape, zeci de poduri și podețe au fost distruse este pusă de deputatul PNL de Bacău, Tudorița Lungu, pe seama lipsei de investiții în lucrările de apărare pe cursurile de apă și de amenajare a torenților, la care s-au adăugat cauzele naturale, precipitații abundente într-un interval scurt de timp. Tudorița Lungu, care a condus Direcția Apelor ”Siret” Bacău spune că situația de acum este oarecum comparabilă cu cea din vara anului 2005, când râul Trotuș a făcut ravagii în zona Comănești și pe toată Valea Muntelui.

”Într-o astfel de situație se petrec adevărate drame și știu cât de complicat este să gestionezi asemenea momente limită. După catastrofa din 2005, am solicitat și am primit fonduri, iar în intervalul 2006-2009 s-au realizat cele mai mari investiții, în întreg bazinul Siret. Atunci s-au făcut cele mai multe lucrări de apărare împotriva inundațiilor, iar efectele acestora sunt astăzi vizibile. Din păcate, ritmul lucrărilor a fost tot mai scăzut de la un an la altul, investițiile s-au tot diminuat. Neglijarea investițiilor în lucrări de amenajare a torenților și diminuarea lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor a dus la această nouă catastrofă. Lipsa de responsabilitate a celor care alocă fonduri creează situații fără ieșire pentru mii de oameni, care își văd distrusă munca de o viață”, spune deputatul băcăuan.

În comunicat parlamentarul băcăuan mai precizează că a făcut amendamente atât la Bugetul pe anul 2017, cât și la bugetul pe anul 2018 și a solicitat în Parlamentul României alocarea a 100.000 de lei, pentru lucrări de apărare pe Trotuș și afluenți, pe tronsonul Ghimeş – Urecheşti, o zonă afectată frecvent de inundaţii, dar și pentru consolidarea podului de la intrarea în municipiul Onești. ”Majoritatea PSD a respins, însă, amendamentele și nu a alocat niciun ban, în ciuda avertismentelor deputatului că lipsa investițiilor va avea efecte nedorite”.

Membră a Comisiei pentru Mediu din Camera Deputaților, Tudorița Lungu afirmă că va solicita în săptămâna următoare prezența la comisie a ministrului Apelor și Pădurilor căruia îi va solicita să prezinte o informare cu privire la efectele produse de inundații și un program concret de măsuri pentru înlăturarea efectelor inundațiilor și punerea în siguranță a lucrărilor hidrotehnice avariate. ”Voi solicita, de asemenea, ca, la prima rectificare bugetară, să fie suplimentate fondurile alocate lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor, dar și studiilor pentru lucrările noi apărute, ca necesitate în urma inundațiilor de acum, dar voi reveni și la solicitarea de a se aloca sumele necesare pentru lucrări pe Trotuș și afluenți, pe tronsonul Ghimeș-Urechești”, a trasmis deputatul PNL.

 

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.