Căcatul cu ochi Hodor și flatulența renew-ului în spațiul public

Că unii decelerați și-au tras o pagină pe Facebook intitulată ”Uniunea Tineretului Comunist”  și se pozează în fața închisorii din Pitești  cu flamuri roșii și lozinici de preamărire a crimelor lui Stalin și Dej, este, până la un punct, de înțeles. Or mai fi găsit sputnik-icii un cui de care să-și agațe beretele cu steaua lui Che!

Când totuși un istoric, membru al CNSAS, adică un funcționar public, face aproape același gest, dar din altă poziție, cu alte mijloace, o fi vorba de altceva? Deocamdată e cert că Mădălin Hodor și-a asigurat un prim-time rapid pe care nicio cercetare istorică nu i-ar fi garantat-o, mai ales acum în prag de alegeri când îl consiliază pe Dan Barna.

Din perspectiva acestui prezent sufocant, poziția celorlalți membri, a conducerii CNSAS, a celor de la Institutul de Investigație a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, nu par importante pentru domnul Mădălin Hodor. A găsit ceva de care să se agațe, a bifat punctajul dorit de oamenii noi, la revedere! Oicând mâine va putea spune: Nu, nu erau chiar niște căcați cu ochi cei care au fost supuși Experimentului de la Pitești, nu, nu se torturau între ei pentru un blid cu mâncare, erau paranoici, erau din fașă suicidari, de altfel vreo doi s-au și aruncat pe scări încercând să-și scurteze suferința de a se lupta pentu un blid de mâncare!

Unii vânează muște!

Dar dacă poziția lui Hodor nu e deloc întâmplătoare? Dacă s-a întâlnit dorința lui de a sări etapele în validarea unei funcții cu dorința  reneweuropiștilor de a-și legitima ideologic o nouă abordare? Sunt tot mai multe reevaluări europene ale  impactului pe care stânga criminală, comunistă, a avut-o asupra României și a Estului în general. Profitabil, nu?  Cred că de cele mai multe ori băieții deștepți au fost bine pregătiți pentru a simți de unde și cum bate vântul.  Mai cred că e vorba și de altceva. O neurastenie sistemică care, cu puține excepții, de care voi vorbi ceva mai târziu, pare să se instaleze la nivelul acestor instituții create tocmai pentru a scoate la iveală cirmele și criminalii din epoca dejist-ceaușistă. Opusă tenacității manifestată de organisme evrești care au urmărit decenii întregi crima și nazistul ei, da?, crima și nazistul ei!, oboseala sistemică românească ascunde pe de o parte complicitatea, iar pe de alta, dorința de a face carieră sub un titlul pompos: cercetător, doctor, etc. Cu alte cuvinte, sunt unii cărora le-a ajuns: Cât să mai caute ei printre dosare și morți câtă vreme o carieră politică sau susținută politic, oferă mult, mult mai multe oportunității vii, palpabile, concrete!

 A fi istoric e tot o vocație? Capre și oi.

Poate că de asta ar fi vorba. Ca în Biblie: oile rămân oi, caprele capre! Există însă și transgenderi. Indentificat în persoana lui Vladimir Timăneanu, transgenderul e un fel de prefigurare glorioasă a lui Hodor și a altor care îi vor urma: Au atacat comunismul, au devenit cunoscuți prin poziționarea lor, au luat simbrie pentru asta,  dar au stabilit, de la sine putere, limite, și chiar și-au permis în numele unei libertăți de expresie, intutulată pompos, academice, să arunce cu rahat peste memoria celor uciși în temnițele comuniste. Da, Tismăneanu a făcut la fel, chiar dacă limbajul său a fost altul. A eliminat după ce a ajuns șef la IICCMR tocmai, atenție!, prin forțarea unei Hotărâri de Guvern, paragraful  din lege care abilita legal Institutul să procedeze la: ”Investigare științifică și investigare a crimelor, abuzurilor și încălcării drepturilor omului pe îndurata durată a regimului comunist în România, precum și sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situații de încălcare a legii”. Mai pe românește, condamnăm comunismul, dar torționarii să fie lăsați să-și rumege pensile imense! Să vă reamintesc? Evreii l-au luat pe Adolf Eichmann de pe o stradă din suburbiile Buenos Aires și l-au adus în fața unei instanțe. La noi, Nicolski, Pleșită și alții au privit jocul democratic cu o mare detașare: Ce mai vor și ăștia? Din momentul când s-au convins că nu le vrea nimeni capul, au devenit chiar virulenți: Au pozat în patrioți, în oameni care, ca si Iulian Vlad, și-au făcut doar datoria.

La fel ca peste tot, Amin și la…cazma!

Este clar, o presiune imensă se manifestă asupra celor care au făcut un alt fel de loc din ceea ce trebuie să fie Institutul de Investigație a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului! Ce ar fi această instituție fără cadrul ei legal, dar mai ales fără inegalabila acribie care a dus- vezi cazul Ficior și Vișinescu- la decizii cu caracter penal? Ce ar fi fără niște oameni dedicați? Spuneam că revin asupra excepțiilor.  O mână de oameni rescriu, pas cu pas, Istoria. De multe ori- și o știu- pe banii lor.  Marius Oprea, Gheorghe Petrov sau Paul Scrobotă au căutat. S-au cuminicat ei înșiși și ne-au trasmis și nouă bucuria nesfârșită a unei descoperiri spirituale pe care niciun glonț, nicio sentință nu a prăvălit-o definitiv în uitare! Rețineți, vă rog, aceste nume! Tăcuți, aproape neștiuți, au săpat în pământ. Și în conștiințe. Aici au sfredelit cel mai bine. Cu fiecare centimentru de pământ înlăturat Istoria neamului și-a recăpatat o parte din memoria uitată pe nedrept.

 Pentru orice persoană care se consideră cercetător, măcar pasionat de Adevăr și Istorie s-ar cuveni următoarea întrebare: Cum Dumnezeu reușesc ăștia mereu să scoată la suprafață ceea ce alții nu au vrut?

Am zis ceva de Dumnezeu?

Finalul de istorie ni-l construim și noi

Unii spun și acum: Noi am construit Canalul! Transfăgărășanul! Bumbești-Livezeni.  Toate acestea sunt părți ale istoriei. La fel vor fi, întotdeauna: Închisorile criminale de la Pitești, Periprava, Aiud, Gherla, Suceava, Rahova, Malmaison, zeci de asemenea unități ale Sistemului Penitenciar din RPR, coloniile de muncă, Canalul, Mina Cavnic, cei cu D.O. (domiciliu obligatoriu) din Bărăgan pe ani întregi, deși își ispășiseră până și abuzul de pedeapsă comunistă! Acestea nu sunt ”Realizări” ale Epocii?

Vrem nu vrem, istoria năvălește peste noi. A năvălit de mult, dar la noi, Clio vine întotdeauna mai greu. A crede însă că va scăpa cineva de judecata ei se înșeală profund. Deși unii coabitează intens cu Clio și-i fac cu ochiul în speranța că-i va lua o tură până la prima!

Cartea de Istorie a ultimilor ani nu se va scrie ușor. Sunt optimist măcar pentru că au fost scrise niște capitole. Sunt pesimist pentru că  din perspectiva timpului, treizeci pentru Istorie e nimic,dar pentru generația mea e enorm!

Va năvăli oare din nou peste noi istoria unuia ca Hodor care ne va scrie lăbărțat că suntem niște căcați cu ochi?

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.