Benea dă în Necula cu manta Chindruș!

Pentru că mai sunt doar trei zile până la termenul pariului pe care Dragoș Benea și Cosmin Necula îl făceau, vă amintiți?, fix pe 1 aprilie, domnul europarlamentar s-a simțit dator, în mediul online, cu ceva fumigene furibunde la adresa…managerului din Primărie, Romică Chindruș. Acum se impun câteva întrebări:

De ce nu l-a nominalizat direct pe Cosmin Necula, că doar Chindruș nu o lucra în subordinea Papei Francisc,  în filipica sa în care se simt furia, enervarea că a fost pus în fața situației de a fi făcut mincinos, om făr’ de cuvânt?

În ce calitate vorbește domnul Benea? În calitate de europarlamentar? Nu-i treaba unui europarlamentar! În calitate de șef al PSD Bacău? Nu-i treaba lui pentru că nu e șeful lui Chindruș! În virtutea șefiei sale incontestabile peste suflarea pesedistă nu poate să-i ceară cont decât lui Cosmin Necula, pesedist ca și el. Deci, o problemă de partid. Nu-i treaba noastră.

Treaba noastră este că, deja clar, pe 1 septembrie, nu vor fi deschise porțile la Insulă, mult încercata Insulă de Agrement. Problema noastră este că s-au pierdut fondurile europene pentru această investiție, din punctul meu de vedere în mod deliberat, pentru a se lucra pe banii publici ai municipiului, bani care putea fi folosiți pentru altceva și aici lista ar fi prea lungă ca să operez o enumerare. Ghinionul nostru este că administrația actuală s-a dovedit incapabilă să administreze acest oraș.

În misiva sa în care se războiește cu Chindruș, Benea pomenește și de fostul manager Pădureanu, făcând o comparație între capacitățile celor doi, comparație favorabilă celui de-al doilea. Atunci de ce a mai fost nevoie de circul cu reținerea, arestarea lui Pădureanu?

P.s. Pe 1 aprilie eram pe Insula și, în prezența ministrului Apelor, Deneș, a directorului general de la CNAIR, a stimabililor Necula și Benea, le-am adresat câteva întrebări pe care o să vi le prezint, spre aducere aminte, ceva mai târziu. Benea era pariorul, Necula miza. Amândoi miezul.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.