AU RATAT CALIFICAREA PE FINAL…

Sequence 158.Still004

Handabalistii bacauanii au cedat partida care i-ar fi dus in Liga Nationala in fata prim-divizionarei CSM Fagaras. O cedare care s-a produs, din punct de vedere ethnic, din cauza diferenţei de experienţă între băcăuani şi rivalii de la CSM Făgăraş. Ratarea calificării pare însă să fie cea mai bună soluţie pentru toată lumea, eventualitatea unei calificări în Liga Naţională fiind nesustenabilă financiar.

Handbaliştii băcăuani au avut un debut favorabil în primul meci de baraj, impunându-se cu scorul  de 35-27 în dauna rivalilor de la Universitatea Cluj. Sorţii păreau a fi favorabili, şi, după ani buni, Bacăul părea să aibă o şansă de a ajunge să fie reprezentat pe prima scenă handbalistică a ţării. Meciul decisiv a avut loc în compania unei prim divizionare, CSM Făgăraş care a trebuit să se întrebuinţeze serios pentru a câştiga partida. Cel puţin în primul mitan, încheiat cu două puncte avans pentru  sportivii din Făgăraş, meciul a fost unul destul de echilibrat, fiind greu de prevăzut care va fi câştigătoarea disputei. În repriza secundă însă, băcăuanii au ridicat  treptat piciorul de pe pedala de accelaeraţie şi au terminat cursa pentru Liga Naţională cu opt puncte mai puţin decât contracandidaţii lor. Antrenorul CSŞM, Gabriel Armanu, a declarat că diferenţa a fost făcută de gabaritul rivlailor, şi de lipsa de experienţă, echipa băcăuană având în comonenţă un mixt de seniori şi junior.

Băcăuanii au avoluat în formula: Bobeică, Freiwald, V. Rusu, Crăciunescu – Gal (5 goluri), Cotinghiu (5), Broască (5), A. Drăgan (4), Oancea (3), Juverdianu (2), Ionescu (2), Burbulea, Dima, Kurtes, Păunescu, Iștoc.

Armanu a mai precizat că are ca obiectiv pentru sezonul 2017-2018 calificarea în prima Ligă pentru echipa de seniori. Chiar şi cu ratarea calificării care nici nu a fost luată în calcul la modul cel mai serios din cauza lipsei de finanţare, echipa antrenată de Gabriel Armanu a avut un parcurs care anunţă un viitor an competiţional de nivel naţional.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>